Primesc foarte des în cabinet întrebarea:

„Cum îmi dau seama dacă relația mea este una sănătoasă?”

Este o întrebare firească.

Mulți oameni confundă obișnuința cu iubirea, sacrificiul cu apropierea sau liniștea aparentă cu siguranța emoțională.

O relație sănătoasă nu înseamnă lipsa conflictelor.

Înseamnă că doi oameni pot trece împreună prin conflicte fără să se distrugă unul pe celălalt.

Psihologul John Gottman, unul dintre cei mai respectați cercetători ai relațiilor de cuplu, descrie relația sănătoasă asemenea unei case construite pe șapte niveluri.

Dacă aceste fundații sunt cultivate în timp, relația devine un loc în care ambii parteneri se simt în siguranță, apreciați și susținuți.

În continuare îți prezint cele șapte elemente esențiale ale unei relații sănătoase.

1. O relație sănătoasă începe cu hărțile iubirii

Cu cât știi mai multe despre lumea interioară a partenerului/partenerei tale, cu atât sunt mai multe șanse să fii sprijin pentru el/ea.

Ce îl/o stresează la serviciu? Ce visuri are? Cine sunt oamenii cheie din viața lui/ei? Ce pasiuni are? Cum se liniștește? Ce-l mișcă, ce-l frustează?

Hărțile iubirii sunt fundația unei relații. Iar fundația se costruiește cu curiozitate și generozitate. Fără acestea nu se poate clădi nimic durabil mai departe. Fără a ști lucruri esențiale despre viața celuilalt.

2. Într-o relație sănătoasă există apreciere și respect

Foarte des se-ntâmplă ca cei doi, după mulți ani de relație să se resemneze în tăcere presupunând că după atâția ani, știe el/ea că este iubit și apreciat.

Pentru ca iubirea să crească, e esențial să fie create momente anume, conștient de mici complimente, afirmații de recunoștință care aduc aer proaspăt relației și cimentează fundația relației zi de zi.

” Ce mult îmi place cum ai aranjat grădina!”

” Ce idei faine ai avut ieri în drumeție”!

” Ce-mi place cum mă privești”!

3. O relație sănătoasă înseamnă atenție față de partener

În viața de zi cu zi, apar aceste mici oferte de mici bucurii din partea unui partener sau altul: ” Uite ce faină e lebăda aceea”! iar dacă celălalt primește această ofertă de a însoți bucuria celuilalt prin fascinație, atunci contul emoțional a relației prosperă. ” Da! chiar e faină! acum o văd pentru prima dată” versus ” Hmm…tăcere și privirea e cu totul în altă parte.

Astfel că adeasea apar fisuri, crăpături în structura casei relației, tocmai din cauza acestor absențe, respingeri, ignorări fine care nu se observă ușor din afară dar se simt dureros în interiorul structurii de rezistență a relației.

4. Relațiile sănătoase cultivă perspectiva pozitivă

În cuplurile funcționale, partenerii au aproape permanent disponibilitatea de a vedea și circumstanțele atenuante dintr-o situație în care celălalt a greșit, eșuat la un moment dat. ” Întârzie pentru că are o perioadă foarte stresantă la job” ” A ridicat tonul pentru că a pus mult suflet în această lucrare și nu îi e ușor să vadă că a pierdut la o sutime distanță de concurență”.

Chiar și în certuri, aceste cupluri au puterea să spună pe un ton mieros și ușor muștruluitor ” Ce mă fac eu cu tine?”

A acorda permanent circumstanțe atenuante, ajută la durabilitatea sentimentelor care au aprins începutul relației.

5. Cum gestionează conflictele un cuplu sănătos

E firesc să existe păreri diferite. Ce nu știm adesea sau uităm în certuri este că a învăța să te auto-liniștești este o lecție importantă în relație. Așa cum înveți pentru școala de șoferi, așa s-ar putea învăța tehnici de auto-reglare emoțională și liniștire a furiei, rușinii, fricii ce se activează mai puternic decât în orice alt tip de relație, în relația de cuplu. Și nu înseamnă că cei doi nu se iubesc. Înseamnă, doar că nu știu încă să se auto-liniștească.

Dacă nu știi cum să-ți revii când vezi roșu în fața ochilor de furie, poate o să înveți să te abții și să nu mai discuți cu partenerul/a când aveți opinii diferite. Nediscutând opiniile diferite, se ajunge la posibilitatea unei implozii și a unei rupturi iminente și boli cardiovasculare aferente.

6. O relație sănătoasă susține visurile fiecăruia

Ce rost are o relație romantică pe termen lung, dacă nu presupune împlinirea celor mai îndrăznețe visuri împreună și susținerea visurilor fiecăruia?

Să vizităm Japonia împreună. Să mergem cu motorul în Italia. Să construim o cabană. Să-ți iei dimploma în arhitectură. Să-ți găsești jobul de vis.

7. Relația sănătoasă creează sens și apartenență

Relațiile durabile au compoziția unei opere de artă în spațiul acela co-creat în care cei doi se simt acasă ca într-un templu în care se întorc și-și trag sufletul scăldați în iubire ca apoi să se întoarcă în lume să rezolve misiuni din ce în ce mai grele. Și împărtășesc și povestesc despre obstacole și succese. Despre ce îi încântă și ce-i frământă.

Dar toate aceste nivele ale casei unei relații nu sunt posibile fără pereți

Încrederea- acel sentiment că celălalt e un sprijin solid, că te poți baza, te poți lăsa relaxat că îți poate păzi spatele, orice s-ar întâmpla. Încrederea e atunci când cuvântul celuilalt are greutate. Nu e nevoie să verifici mesaje, geolocație. E suficient doar cuvântul lui/ei și știi că e așa cum spune.

Angajamentul- e investiția în ”noi”. E sentimentul că celalălat a fost, este și va fi aici și mâine și poimâine și tot timpul. Că nu va pleca. Ci rămâne în acest ”noi” pentru că alege să rămână și pentru că nu ar vrea să plece

Poate că sunt răspunsuri mai complete la întrebarea, cum arată o relație sănătoasă decât cel din acest articol. Însă ce îmi place la acest ghid vizual, este că dacă stai și privești de la distanța: fundația hărților iubirii, aprecierile, atenția, auto-reglarea în conflicete, visurile, viziunea unui împreună, intuiești un sentiment de completitudine în cum se simte un ”acasă” veritabil într-o relație.

Și mai mult decât atât primești indicatori clari pe care-i poți observa sau cultiva în relația ta.

Dacă vrei să înțelegi mai bine de ce apar conflictele repetitive în cuplu, poți citi și articolul meu despre „Cine se ceartă, de fapt, în cuplu?”

Sau dacă vrei să înțelegi mai în profunzime modelul lui  pentru o relație sănătoasă, John Gottman este plin de resurse.

Simți că relația voastră are nevoie de sprijin?

Nu toate dificultățile din cuplu înseamnă sfârșitul relației. De multe ori, ele sunt un semnal că relația are nevoie de un spațiu sigur în care cei doi să fie ascultați, să înțeleagă ce se întâmplă între ei și să învețe modalități noi de a comunica.

Dacă te regăsești în situațiile descrise în acest articol și îți dorești să reconstruiești siguranța, încrederea și apropierea în relația voastră, terapia de cuplu poate fi primul pas.

Programează o ședință de terapie de cuplu în Cluj-Napoca sau online, iar împreună vom explora ce are nevoie relația voastră pentru a redeveni un loc în care să vă simțiți acasă.

Facebook
Twitter
LinkedIn