Episodul 1: Naivitate și Înțelepciune

– Ce e aici, acum?

– Bubuie inima.

Și umerii se strâng, parcă să oprească ceva… să nu cumva să treacă.

– Cu ce asociezi aceste senzații?

– Știi, e ca și când sunt două părți diferite:

Una entuziastă, gata să înceapă petrecerea, proiectul — o pregătire pentru un nou început, acompaniată de voioșia grupului.

Și mai e o parte care știe că totul se termină la un moment dat.

Sceptică.

Care adulmecă deja apusul petrecerii, al iubirii, al conexiunii, al proiectului.

– Pare că se opun una celeilalte.

– Da, cumva…

Prima zice:

„Hai să ne bucurăm, să ne lăsăm cu inima deschisă în clipa asta.

E atât de bine! Nu e niciun pericol! Sunt doar intenții bune!

Ne descurcăm orice ar fi! E ca o viziune spre ceva fantastic!”

Iar a doua parte șoptește:

„Și cum o să te descurci când o să constați din nou că totul a fost o iluzie?

Nu a durat decât o bucată de timp.

Nu are niciun sens să ai încredere în oameni, în viziuni…

Auzi la ea, fantastice! Rămânem singuri.

E o copilărie să îți lași inima deschisă! Să riști să arzi fără miză!”

– E ca și optimismul și pesimismul.

– Sau mai degrabă… Naivitatea și Înțelepciunea.

– Deja balanța încrederii înclină către partea sceptică, care temperează bucuria.

Se cunosc aceste două părți? Știu ele una de cealaltă?

– Hmm… nu m-am gândit așa… nu cred că se știu.

Una e în inimă, alta e în spate, în coloană… parcă.

– Ele te văd că le privești?

– …nu cred… îs prea ocupate cu treaba lor.

– Ce simți tu față de ele?

– Hmm… vreau să se împace…

Ciudat… ca atunci când voiam să se împace mama cu tata.

Mama care voia tot timpul ceva de la tata,

și tata care tăcea și se refugia în tot felul de lucruri…

– Spune-le:

„Mulțumesc că mi-aratăți toate acestea, pentru mine.”

Și-apoi…

E vreme să râzi, e vreme să plângi…

După zi vine noapte, după râs vine plâns,

după viață vine moarte — și, totuși,

mama și tata au fost, în același timp, aproape o singură ființă

când viața te-a ales să vii prin ei.

– E o imagine acum cu mine dansând extatic,

cu bucuria naivă că sunt una cu ritmurile,

și cu tristețea tăcută că muzica se va opri.

Și totuși, imaginea ritmului în mine rămâne.

Apare o punte… de împăcare între inimă și coloană.

Vezi dacă poți să spui și Naivității, și Înțelepciunii:

„Sunt un val jucăuș ce se naște și moare în oceanul înțelepciunii.

Doar un val… dar atât de năstrușnic cât se înalță și coboară,

într-o secundă.”