Episod pilot: „Rușinea portocalie în formă de bostan”În timpurile post-moderne, suferim mai mult ca niciodată de alienare.
Trăim ca niște insule glaciale, iluzionându-ne cu beția consumerismului și a evoluției individuale.
Retezați de la „calotă” în jos, decorticați sufletește,
uităm ceea ce ne conectează între noi ca umanitate.
Și cum ce e înăuntru, e și în afară,
cu cât suntem mai disociați, fragmentați, insularizați în noi,
cu atât tindem să ne vedem separați și în afară.
Ne e frică de frică.
Ne-nfuriem că ne e rușine.
Ne criticăm că suntem prea critici.
Ne întristează tristețea.
De cele mai multe ori, o frică, o furie, o tristețe sau un critic interior persistă
pentru că le vrem extirpate, aruncate la gunoi.
Dar ele sunt părți din noi — cu o intenție, cu un mesaj, cu o povară.
Ca o protecție pentru o rană demult îngropată.
Și nimic nu poate fi exclus fără consecințe destabilizatoare.
“There are no bad parts inside us.”
– Richard Schwartz, Internal Family Systems
Prin urmare, pornesc la drum cu o serie de 21 de dialoguri interioare,inspirate din imaginile extrase aleator zilnic din pachetul
Inner Active Cards for Part Work (Sharon Sargent Eckstein & Jane Eckstein).
Episod pilot: „Rușinea portocalie în formă de bostan”– Ce e aici acum, în tine?
– Hmm… așa o apăsare în piept,
și îmi vine să mă bag în pământ de rușine.
– Poți să îmi spui cum percepi această parte? O vezi, o auzi, o simți?
– E o imagine portocalie, ca un bostan… 
E și un copil cuminte, singur,
care se simte respins de către prietenii lui.
– Deci, poți să o vezi din afară…
– Da, cumva…
Azi mi-a povestit o prietenă cum băiatul ei a fost batjocorit de un coleg,
și cred că umilința acelui copil a activat această parte din mine.
– Poți să-i spui acestei părți care poartă rușinea că-i mulțumești
că ți-a arătat această imagine?
Doar orientează-ți atenția în interior și spune-i cu blândețe
că înțelegi ce poartă pentru tine.
– Cum adică? În interior?
– Așa, ca și când explorezi un peisaj înăuntrul tău… 
– Acum apare furia.
Neputința că nu poate face nimic să oprească umilința acelui copil.
– Roagă această furie, dacă e de acord,
să facă un pas în spate și să ne lase un răgaz
să ne ocupăm de partea care simte rușine.
– Vezi dacă poți să întrebi rușinea: ce vârstă crede că ai?
– Cinci. Îmi vine spontan.
– Ce s-a întâmplat oare la 5 ani?
– Îmi era rușine că nu mă puteam apăra
când copiii mă porecleau „bostan găurit” și râdeau întruna…
– Poți să vezi acest copil de 5 ani? La ce distanță de tine? Ce nevoie are?
– Da… e acolo, în curtea grădiniței, lângă un măr înflorit. 
– Trimite-i un gând de apreciere.
Spune-i acestei părți ce vârstă ai acum,
și că poți să te aperi altfel azi.
Nu mai este nevoie să se așeze în piept ca un gardian
ori de câte ori cineva agresează pe cineva drag — sau pe tine.
– Se mai liniștește un pic apăsarea din piept.
– Bun. Poți să-i spui:
„Ești parte din mine. Îți mulțumesc că îmi ești atât de loială.”
Poți să te mai odihnești,
pe măsură ce eu mă apropii de copilul de 5 ani
și-i alin singurătatea. 
Mă apropii încet de acest copil,
îmi vine să-i mângâi capul mare, blond… 
Și îmi zâmbește — a regăsire.