Într-o lume extrem de dinamică, cu fugă și foame de rezultate palpabile și conversații fragmentate de notificări multiple de pe zeci de grupuri de whatsapp, familiile devin sisteme din ce în ce mai fragile și adesea, ținte pentru supranalizele sabotajelor individuale.
Și totuși, mai sunt familii temerare, rezistente și de neclintit ca și piramidele egiptene, care ascund în mecanismele lor de ceasuri elvețiene secretele durabilității în timp.
Și pentru că, recent am cotrobăit prin foldere, am dat peste lucrarea mea de cercetare la finalul formării de terapie familială sistemică cu acest titlu pompos: ”Reziliența în familie și reziliența la locul de muncă în percepția familiilor cu copii”.
Practic eram extrem de curioasă să îmi răspund la întrebarea: ce au în comun familiile cu copii care ”rezistă” stoic și armonios împreună și mai și lucrează și au joburi stabile?
Stați liniștiți că nu vă voi da copy paste la textul lucrării de cercetare, însă, vreau să conturez un oarecare răspuns la această întrebare legată de familiile din ce în ce mai rare care rezistă armonios, în timpurile noi.
Conceptul target pe care l-am găsit în literatura de specialitate pentru ce mă interesa pe mine să aflu, este ”reziliența familială”.
Conceptul generic de reziliență e înțeles ca și capacitatea de depășire a obstacolelor ce țin de stres sau adversitate.
Și în această capacitate de depășire se subînțeleg 2 subdimensiuni:
- abilitatea de a rezista (”withstand”în engleză ) și
- abilitatea de a reveni/recupera (”rebound” în engleză).
Astfel că modelul rezilienței familiale este bazat pe mai mulți ani de cercetări și dezvoltat de cătra Froma Walsh (2003) în încercarea ei de a realiza o hartă conceptuală care să ghideze practicienii în a identifica procesele cheie care pot reduce stresul și vulnerabilitatea membrilor familiei în situații stresante .
Practic, modelul cuprinde mai multe caracteristici ale familiilor reziliente grupate în trei domenii principale:
Sistemul de credințe al familiei (care sunt teoriile despre lume și viață)
Procesele de organizare (cum se mobilizează în acțiunile comune)
Procesele de comunicare și rezolvare de probleme
1. Sistemul de credințe:
Trăind și fiind împreună cu membrii familiei noastre, ne influențăm credințele proprii. Ne dezvoltăm identitățile în cadrul familiilor, profesiilor și comunităților prin sistemele de credințe pe care le împărtășim.
Credințele de bază sunt fundamentale pentru identitatea familiei și pentru strategiile de a face față la situații stresante și ele se exprimă în reguli de genul ” Noi niciodată nu abandonăm lupta” sau ”Bărbații nu plâng”. Ritualurile familiale, rutinele afirmă și conservă identitatea și credințele familiei . De aceea, se recomandă ca, cel puțin o masă pe zi să fie luată împreună în familie. Atunci se dezbat întâmplările de peste zi și se updatează principiile și credințele familiei.
Voi ce povești despre trecutul familiei voastre ați putea recupera, așa la o răsfoire de album de poze?
Construirea sensului și semnificației adversității
Abilitatea de a clarifica și oferi semnificație unei situații dificile face ca acea situație să fie mai ușor de îndurat. ”S-a întâmplat acest incident pentru că…erai obosit și mintea îți era distrasă”.
Când familia vede o criză ca pe o provocare pe care o înfruntă împreună, reziliența ei este împuternicită. Și încrederea este esențială, când familia îmbrățișează o viziune pozitivă asupra naturii umane ca fiind esențial bună, acest lucru îi face să relaționeze cu încredere. Foarte mult din criteriile se selecție ale copiilor în alegerea prietenilor decurg din cum povestim noi, adulții despre ce tip de oameni valorificăm și ce nu. Din cum ne pripim sau nu să vedem intenții rele în spatele comportamentelor.
Cum încearcă să găsească semnificații familia la evenimentele petrecute? Cum cred ei că a apărut situația respectivă? Ce alți factori au contribuit la apariția evenimentului respectiv? Se învinovățesc unii pe ceilalți? Cred că a fost pură întâmplare? Sunt preocupați de vină, rușine, acuzații? Cum se pun de acord asupra perspectivelor diferite ale fiecărui membru al familiei? Cum corelează evenimentul respectiv cu alte adversități apărute în familiile lor de origine? Cum le impactează valorile lor perspectivele din prezent?
Perspectiva pozitivă, speranța
”Ceea ce oxigenul reprezintă pentru plămâni, așa este și speranța pentru sensul vieții” (Brunner,
1984)
Martin Luther King Jr. spunea ” Putem să acceptăm dezamăgiri finite dar să nu pierdem niciodată speranța infinită” Cercetările asupra cuplurilor arată că în multe relații aparent fără speranță, ”rezervoarele speranței” pot fi găsite și împuternicite (Markman, Stanley, & Blumberg, 2010).
Practic ”speranța trebuie să fie responsabilitatea comunității”, prin urmare omul nu poate răzbi singur în suferință.
Shelley Taylor(1989) a descoperit că oamenii care au ”iluzii pozitive” despre șansele lor de a depăși situații stresante tind să se descurce mai bine în a găsi soluții față de cei care evaluează acurat ”veștile proaste” cum ar fi prognozele pesimiste în bolile grave.
Spiritualitatea, transcendența
Pentru a accepta mai ușor pierderi și riscuri inevitabile în viețile noastre, familiile au nevoie de un sistem de valori care să transceadă peste nivelul experienței imediate și a cunoștințelor lor. Sistemul acesta de valori permite famillilor să perceapă realitatea lor specifică care poate fi dureroasă, nesigură, înspăimântătoare dintr-o perspectivă mai largă care conferă o semnificație mai clară și face loc speranței. Fără această perspectivă mai largă, fără un compas moral, suntem mult mai vulnerabili disperării și înstrăinării.
Cercetările neurobiologice evidențiază că o credință puternică și practicile contemplative de rugăciune sau meditație pot facilita vindecarea, reducerea stresului, potențarea sistemului nervos și imunitar și a sistentului cardiovascular.
Ca și aplicabilitate, practicile de conexiune puternică cu spiritualitatea pot cuprinde, relația cu un animal de companie, îngrijirea unor plante sau practicarea unor forme de artă expresivă: muzică, literatură prin care putem exprima suferința profundă și triumful spiritului uman.
Victor Frankl (1946/1984) își amintea cum în lagărele naziste s-a susținut din profunda lui conexiune cu soția sa, vizualizându-i chipul: ” Nici măcar nu știam dacă mai este în viață. Știam doar un singur lucru- dragostea merge dincolo de necesitatea prezenței fizice a persoanei iubite. Ea se găsește în semnificația profundă a ființei spirituale”
2. Procesele de organizare
Familiile, în diferite forme și prin rețelele de relații, pot oferi structura necesară pentru a facilita integrarea și adaptarea unității familiale și a membrilor săi (Minuchin, 1974).
Flexibilitatea
Flexibilitatea ca echilbru dinamic între stabilitate(homeostazie) și schimbare(morfogeneză) permite unei familii să își mențină structura în timp ce se adaptează la provocările vieții (Olson & Gorall, 2003).
Virginia Satir(1988) a observat că în familiile funcționale, regulile sunt flexible, adecvate situațiilor și ajustabile.
Ritualurile și rutinele familiei mențin un sens al continuității prin evenimentele perturbatoare, conectând trecutul, prezentul și viitorul prin tradițiile și asteptările împărtășite (Imber-Black, 2012).
Familiile au nevoie în același timp de un leadership ferm din partea părinților/îngrijitorilor prin metode eficiente de monitorizare și control pentru a menține comportamentele copiilor în limite sănătoase în afara pericolului. Regulile ferme și totuși flexible și controlul comportamental par să dea cele mai multe roade în educația copiilor (Olson & Gorell, 2003; Steinberg, Blatt-Eisengart, & Cauffman, 2006). Standardele sunt rezonabile, cu oportunitatea de a negocia și de a fi schimbate. Părinții trebuie să fie în acord când setează aceste standarde sau reguli de comportament. Există claritate în privința a ceea ce constiutie comportament inacceptabil și se intervine ferm când apare încălcarea regulilor.
Reziliența relațiilor în cuplu este împuternicită când bărbații și femeile pot împărtăși pe deplin și egal responsabilitățile și bucuriile familiei și a vieții profesionale.
Conexiunea între membrii familiei
Un alt proces cheie în organizarea familiei implică conexiunea sau coeziunea, legătura emoționala și structurală între membrii familiei (Beavers & Hampson, 2003; Olson & Gorall, 2003). În familiile coezive, membrii familiei se bucură de timpul petrecut împreună, arată implicare în familie și în afara ei, incluzând activități distractive și treburi casnice.
A trage împreună la aceeși căruță este unul dintre cele mai importante procese în situații de criză (Stinnett & DeFrain, 1985). Fiecare membru poate avea un rol în a ușura povara familiei sau în a oferi suport și fiecare se simte valorificat fiind inclus într-un fel sau altul. De pildă, dacă un membru al familiei este bolnav, copiii tind să se simtă mai bine daca sunt implicați în a ajuta cumva, altfel se pot simți dați la o parte și inutili.
Familiile funcționale încurajează membrii familiei să se diferențieze și să fie conectați, valorificându-se unicitatea fiecărui individ și validând eforturile fiecărui membru, abilitățile și meritele fiecăruia în parte.
Granițele clare în cadrul familiei, a subsistemelor acesteia sunt foarte importante. Când granițele sunt confuze, membrii familiei tind să pătrundă intruziv în spațiul personal al celorlalți membri și să tindă sa fuzioneze cu identitatea acestora. Pentru reziliența familiei, alianțele flexible și munca în echipă sunt organizate în funcție de punctele forte ale membrilor familiei, resursele acestora pentru distribuirea sarcinilor.
Familiile funcționale sunt sisteme deschise cu granițe clare dar permeabile, trăind ca și celule într-o rețea densă de conexiuni strânse primind și oferind sprijin în provocările venite din lumea exterioară (Bateson, 1979).
Resursele sociale și economice
În Bali, ca și în alte culturi tradiționale, membrii comunității participă la construirea fiecărei case. În lumea rurală vecinii se ajută unii pe ceilalalți la diferite munci agricole sau casnice. În era noastră însă a fragmentării sociale și a fi pe cont propriu, avem nevoie să încurajăm familliile să își construiască aceste rețele vitale pentru interdependență.
Legăturile cu lumea exterioară sunt extrem de importante pentru reziliența familiei. Stinnet și Defrain, 1985 au descoperit că familiile puternice au tăria să admită când au dificultăți și cer ajutor. Când nu pot rezolva probleme pe cont propriu, apelează de cele mai multe ori la famila extinsă, prieteni, vecini, servicii comunitare, sau la terapie și consiliere.
3. Procesele de comunicare:
Claritatea informațiilor
Multe cercetări asupra familiei și cuplului s-au focusat pe elementele cheie ale unei bune comunicări. Modelul Circumplex a lui Olson (Olson&Gorall, 2002) se focusează pe abilități specifice, cum ar fi a vorbi și a asculta, auto- dezvăluirea, claritatea, continuitatea, respectul și preocuparea.
Normele culturale fac să varieze ce tip de informații și emoții sunt adecvate să fie împărtășite în familii și cât de direct, cu cine și cum să fie dezvăluite. De pildă copii dn Japonia sunt învățați să deducă din context ceea ce li se spune și să observe ce nu se spune, pornind de la premisa că nu întodeauna cuvintele pot captura semnificația și emoțiile într-o anumită situație.
Informația clară, exprimarea deschisă a emoțiilor și rezolvarea colaborativă a problemelor sunt procese cheie în reziliența familiei.
Numeroase studii au demonstrat că claritatea comunicării crește funcționarea familiei și a cuplului (Beavers & Hampson, 2003; Olson & Gorall, 2003; Ryan, 2005; Satir, 1988).
În familiile funcționale, membrii pot rezuma eficient discuțiile, chiar și cu întreruperi și pot acționa în consistență cu ceea ce s-a agreat împreună. Claritatea contextului ajută membrii familile să distingă între realitate și fantezie, între fapte și opinii, între intenții serioase și glume.
Regulile clare și consistente în familie, organizează interacțiunea, stabilește așteptarile despre cum se acționează și definește relațiile (Minuchin, 1974). Lipsa de claritate poate fi problematică. De pildă, ce înseamnă când o mamă singură își numește fiul cel mare ”bărbatul casei”? Când comunicarea este vagă, distorsionată sau lăsată nerezolvată, poate provoca anxietate, confuzie, interpretare greșită. Membrii pot opera pe baza unor asumpții false sau să încerce să citească mintea celorlalți. Anxietatea și confuzia în comunicare poate împiedica în felul acesta acțiunea și coordonarea în situații de criză.
Împărtășirea emoțiilor
Membrii familiilor sunt adesea conștienți despre problemele nediscutate și tensiunile se resimt ca și elefantul în cameră despre care nu se vorbește. Conversațiile tind să fie superficiale și contactul este evitat între membrii familiei. Când membrii blochează comunicarea cunoștinețelor, amintirilor, așteptărilor sau fricilor, ”nespusul” poate săpa adânc, luând forma unor expresii emoționale de neînțeles sau a simptomelor fizice. De pildă când părinții nu vorbesc despre sursa tensiunilor de la serviciu, copiii care sunt foarte receptivi la aceste tensiuni, pot presupune că ei sunt de vină.
În fața unei adversități, reziliența familiei este facilitată de abilitatea membrilor ei de a exprima și tolera o varietate mare de emoții și dureroase și positive- de la emoții negative cum ar fi tristețea, furia, regretul, frica și interacțiuni plăcute prexum exprimarea dragostei, aprecierii, atitudinii, recunoștinței, bucuriei și oferirea de răgaz.
Prin contrast familiile cu reziliență scăzută adesea descriu lupte și confruntări în exprimarea a ceea ce simt (Cohen, Slonim, Finzi, &Leichtentritt, 2002).
Familiile funcționale nu apelează la învinovățire, atac sau identificarea de țap ispășitori. Membrii își asumă responsabilitatea pentru propriile sentimente și acțiuni și își conștientizează contribuția la problemele apărute. În familiile cu funcționare precară, persistă de obicei un climat de frică, neîncredere ce este presărat cu criticism, învinovățire și găsire de țapi ispășitori.
În acest sens, sugestii pentru aranjarea unei întâlniri a cuplului fără să se discute despre probleme sau a delimita dormitorul ca și spațiul în care nu se vorbește despre probleme, este iarăși o idee foarte bună.
Rezolvarea colaborativă a problemelor
În toate relațiile există probleme. Ceea ce diferențiază o relație rezilientă de una non-rezilientă este abilitatea de a aborda conflictul într-o manieră constructivă și rezolvarea colaborativă a problemelor. Acestea necesită toleranță la dezacord și abilități de rezolvare de probleme în viața de zi cu zi și în vremurile tulburi.
Aspectele practice și emoționale ale unei situații de criză se intercalează și de aceea stresul emoțional de obicei blochează capacitatea de rezolvare a problemelor.
Trebuie să avem în vedere faptul că adesea comportamentul problematic al unui copil, adolescent este adesea un barometru al tensiunilor din familie.
În familiile funcționale, părinții acționeză ca și coordonatori și antrenori- aduc ideile celorlați la masa, le exprimă pe ale lor și încurajează alegerea și decizia prin colaborare. Contribuțiile celor mici și celor bătrâni sunt respectate de asemenea (Beavers & Hampson, 2003).
Așadar, familiile reziliente asemeni piramidelor egiptene, construiesc povești pline de speranță atunci când întâmpină dificultăți, se mobilizează la acțiuni coordonate, planificând împreună și luând în calcul opiniile tuturor membrilor, comuncă clar, fără ambiguități, împărtășesc emoții și au preucupări spirituale bogate.