Azi, duminică, la 7.00 dimineața. O oră destul de matinală pentru o zi de duminică. Ies împreună cu cățelul ca în orice altă dimineața. Azi decide să mă însoțească și fiica mea.

Aerul proaspăt și adierea ușoară a copacilor scăldați într-o lumină blândă m-au transportat instant într-un moment special din trecut, experimentat ca și un insight, de a ști în mod inexplicabil dinainte.

Momentul, pe care de altfel l-am povestit fetiței mele când în urmă cu 9 ani, ne căutam un apartament și odata ajunși în fața blocului, am avut un sentiment proaspăt de duminică liniștită într-un ACASĂ. Ceva din mine știa ca aici va fi ACASĂ, chiar înainte să intru să vedem apartamentul.

M-am întrebat atunci și în alte câteva momente similare: cum ne putem explica aceste clipe de luciditate anticipativă, de intuiții că știm deja dinainte? Ca și atunci când experimentezi magia de a recunoaște dinainte ceea ce e important pentru tine. Milton Erickson o spunea în formula deja celebră:

”Există lucruri pe care le ştiţi, dar nu ştiţi că le ştiţi. Când veţi şti ceea ce nu ştiţi, atunci vă veţi schimba.”

Ei tocmai despre aceste lucruri pe care le știm dar nu știm deja că le știm, ma refer aici. Și când le aflăm experiența subiectivă e ca și aceea a accesării unui portal spre un univers nou, familiar și totuși uitat. Se trăiește ca o certitudine. Ca un adevăr propriu care te face să te simți întreg.

Așadar haideți să le luăm pe rând. Cum e posibilă experiențierea unei astfel de certitudini personale, intuiții?

Pai, în primul rând, unii fizicieni definesc energia ca variație a unui potențial de la posibilitate, până la certitudine, pe măsură ce se deplasează pe curba sa de probabilități. Cu alte cuvinte energia este manifestarea unui potențial (în cazul mea de a-mi fi putut găsi un apartament) care curge între infinit și finit, deplasarea de la incertitudine la certitudine.

Iar mintea este definită de către Daniel Siegel ca ”și un proces încorporat și relațional, de auto-organizare ce regelează fluxul de energie și informație, atât în noi înșine cât și în relațiile cu lumea din afară.”

În același timp Siegel definește mintea ca având 2 stări fundamentale- de ”conductă”: recepționarea senzațiilor interne și externe sub formă de inputuri senzoriale, așa cum probabil am receptat și eu în acel moment din 2014 și am conchis în interiorul meu că albastrul zidurilor, plus adierea copacilor, plus cine știe ce alte senzații inaccesibile conștiinței totalizează ”adevărul meu interior de acasă” și cea de-a doua stare de ”constructor”:extragerea tiparelor din realitate, identificare de categorii, etichetare, categorizare în forma unor constructe cu sens și coerente în forma: ”aici vom locui multă vreme de aici înainte” în exemplul meu.

Sperând că demersul meu explicativ nu este foarte incoerent, merg mai departe și conchid cu ajutorul algoritmului lui Siegel că practic, experiența acestui adevăr intuitiv este posibil tocmai datorită unei stări de integrare superioare a ceea ce observăm (prin intermediul conductei care aduce senzații din ACUM), conceptualizăm și cunoaștem (prin intermediul constructorului).

Am experimentat aceasta sincronicitate între atenția pe ACUM simultan cu conectarea cu repertoriul meu interior de reprezentări similare asociate cu semnificații armonizante care au dus la trăirea unei clipe de adevăr interior ca ”sunt acasa„

La această sinconicitate s-a adăugat și experiențierea rezonanței și armoniei cu fetița mea prin împărtășirea acestei experiențe.

Astfel că prin conectarea focusată de la minte la minte, se poate genera o nouă sursă de energie și informație care poate influența starea de bine a unei persoane.

Și întâmplător sau nu, la câteva minute după, în timp ce ne continuam plimbarea matinală, cu reminescența emoției de rezonanță încă în mine,  întrezăresc venind din direcție opusă profesorii mei dragi din formarea de terapie familială sistemică, a căror prezență am simțit-o întodeanuna ca pe un balsam.

Toate acestea au produs un domino de frumuseți colaterale orchestrate apoi din :

• senzația de vitalitate smulsă din verdele scăldat în lumină al copacilor din parcul sportiv
• liniștea savuroasă de a lectura o carte bună alături de fiica mea în aer liber, la o oră matinală de duminică, sfidand inerția de a lâncezi
• prilejul de a coborî într-o nostalgie balsamică ascultând Yanni- Nostalgia ce mă rostogolea în cămările îmbietoare ale trecutului
• jovialitatea de a dansa printre copacii seculari apoi, descoperindu-i parcă pentru prima dată (vezi foto)
• smerenia prilejuită de ecourile slujbei de duminică din biserica de lângă parc
• procesul natural de dezvoltare a unei pofte de a scrie despre toate acestea pentru a le consolida și a le face durabile.

Venind spre casă, contemplând apa, plaja, copacii și cât de plenar se poate trăi în acest loc aici și acum, am înțeles că starea de bine nu necesită în mod obligatoriu deplasarea în locuri îndepărtate cu plaje mai însorite sau munți mai înalți.

Ci aveam dovada vie că starea de bine poate fi cultivată prin 2 intenții fundamentale:

• atenție conștientă la ceea ce este acum, fără a judeca, ci cu o atitudine de curiozitate (cum am vrut să cunosc o altă fațetă a parcului), receptivitate (reflectând profund la ce fac cu mine senzațiile percepute), acceptare (atât de departe am putut ajunge deocamdată)
• comunicare empatică, rezonantă cu fiica mea ce m-a însoțit în călătoria aceasta atât de la îndemână fizic și totuși atât de îndelung căutată în interior.

În concluzie, azi, în mod simplu, spontan și natural am experimentat ceva important despre mintea mea și cum nu toate lucrurile importante sunt măsurabile, acest ceva important nu a presupus nici o achiziție materială, doar pur energetică și senzațională.