a bald eagle flying through the air with it's wings spread

Când te vezi pe tine din afară

Te porți pe tine prin cărări mai line sau mai sinuoase ale vieții și îți vorbești într-un mod de care nu ești foarte conștient, tocmai așa cum, poate că mama sau tatăl tău îți vorbesc în primii ani de viață.

Și bifezi sau nu, obstacol, după obstacol, target după target și cazi și te aduni, și te-ncurajezi sau îți dai pur și simplu un șut în fund, te iei de păr și te ridici și inaintezi căci altcumva nu se poate, ca un zombie printr-o mare de calători împovărați fiecare cu ce li s-a zis să facă să crească oameni în toată firea.

Și se întamplă că înaintezi și la un moment de la atata oboseală, și lucruri musai de făcut și pilotaj automat, te trezești că nu mai simți. Nimic. Sau filtrat printr-un strat gros și de nepătruns de anestezic între inima ta și imbierile vieții.

Și te oprești, parcă o dată cu încetinire bătăilor inimii tale, lași pentru o clipă jos poverile de pe umeri, îți curg lacrimi șiroaie pe obraji, de parcă acum se topește niscaiva strat gros de gheață de pe aortele vii ale vieții și începi să te intrebi:

  • cum ar fi dacă termostatul intern pentru PERICOL și-ar lua vacanță pentru un anotimp și încă o viață?
  • cum ar fi să îți relaxezi corzile sufletului, plonjand în limpezimea inimii altcuiva, măcar pentru o clipă?
  • cum ar fi dacă m-aș purta cu mine, ca și cu cel mai prețios oaspete al minții mele?
  • cum ar fi dacă m-aș apuca să lucrez ceva cu mâinile, să încep să am experiența conceperii concrete de lucruri palpabile, vizibile? cum ar fi o șosetă, o grădină, un aluat, o broșă, o cană de lut, o casă pentru păsări?
  • cum ar fi dacă aș conversa acordat cu un singur om o dată, într-0 oră, 6 sau chiar 24, să nu mă mai împrăștii în conversații orizontale ci în abisurile și pantele aceluiași munte?
  • cum ar fi dacă nu m-aș mai înfuria că simt tristețe ci aș sta cu ea la taifas să culeg lecția ce urlă surd să mă călăuzească spre lumină?
  • cum ar fi dacă aș contribui la frumusețea lumii cu darurile mele fără să mai ezit și să mă mai îndoiesc de ele?
  • cum ar fi dacă aș munci la ceea ce îmi este drag ca și când mi-aș plămadi iubirea cea mare în fiecare clipă?

Ar fi ca și când aș fi, în sfărșit ACASĂ.

Ar fi ca și când nu ar mai fi nevoie de anestezice pentru trăiri, ci doar de un prezent continuu care să vibreze uneori agale, alteori mai lent ca-ntr-o dimineață de 1 martie când ghioceii încep să zâmbească prin piețe printre mărțișoarele făurite din pseudo-petale.

Leave a Reply

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn