Contracțiile și renașterea cuplului

two hands

În atâtea moduri ne putem răni, câte speranțe ne putem făuri în a-l/o regăsi pe cel/cea de care ne-am îndrăgostit.

Studiile spun că starea noastră de bine, depinde 50% de gene, 10% de ceea ce ni se-ntâmplă și 40% de intențiile noastre.

Aceasta înseamnă că nu ne naștem cu șanse egale dar și că ne putem influența starea de bine prin cum ne trăim viața in acord cu valorile noastre, prin cum muncim la relațiile noastre.

O relația armonioasă, funcțională, sigură este atunci când celălalt e disponibil, receptiv, predictibil, responsiv. E acolo pentru mine. Sunt în mintea și sufletul lui/ei, chiar dacă ne aflăm la distanță fizică mare,  uneori. Sunt acolo pentru el/ea. O pot și mă poate aborda în momente cheie, esențiale. Îmi înțelege și înțeleg nevoia de spațiu, de libertate. Ne conectăm ușor împreună. Ne dezvoltăm împreună. Mă susține și îl/o susțin în proiectele de viață.

Colaborăm, Ne oglindim reciproc. Ne suntem acel ”secure heaven” unul pentru celălalt.

Ce înseamnă să muncim la relațiile noastre când cealaltă persoană pare să nu mă audă, să nu mă înțeleagă, să nu fie acolo pentru mine când am nevoie?

Primul pas ar fi să vedem dintr-o perspectivă mai largă care este ciclul negativ al reacțiilor în care ne împotmolim. Foarte des, între parteneri, se întâmplă să fie un tipar de reacții care se repetă și se escalează. De obicei, avem de-a face cu o persoană care reproșează, cere atenție, solicită explicații, se agață, protestează la deconectarea emoțională pe care o percepe. Și cu cât acesta protestează, atacă, critică, cu atât celălalt se retrage, îngheață, se zidește în propriile refugii- dependențe de jocuri video, muncă, alcool.  Maximizatorul și minimizatorul. Cel care se retrage și cel care acuză. Urmaritorul și urmăritul.

Al doilea pas este de a descompune ciclul negativ, încetinind ritmul, înțelegând, stând cu emoțiile profunde din spatele reproșurilor, sau a retragerii.

  • Cum e pentru mine când urlu că nu ești acolo niciodată pentru mine? Cum se simte în corpul meu? Ce se petrece mai exact cu mine? Ce îmi spun în interiorul meu? Cum m-aș vedea pe mine dinafară?
  • Ce se petrece cu mine când se urla la mine? Ce îmi vine să fac? Cum se simte în corpul meu? Ce îmi spun mie? Cum mă văd eu pe mine dinafara?
  • Ce mă ajută să mă liniștesc?
  • Cum contribui eu la acest ciclu negativ? la acest dans demonic al relației?
  • Cum pot să redevin ancoră pentru mine? Și apoi să redevin receptiv? disponibil?
  • Cum pot răspunde diferit la reacția celuilalt, astfel încât să ies din poziția de defensivă/atac/luptă/fugă/îngheț/conformism?
  • Cum ar fi, dacă m-aș situa de aceeași parte a problemei cu partenerul/partenera mea? Astfel încât să văd că inamicul nu e partenerul/a ci dansul demonic care ne fură bunăstarea relației?

Nimic nu detensionează mai mult atmosfera încinsă ca darul de a fi auzit, înțeles, oglindit în ceea ce simți.

” Spui că te-ai simțit lăsat baltă de mine când erai la pământ și asta te-a făcut să te simți singur și străin de mine. Îmi pare rău! Îmi imaginez cât de teribil a fost atunci pentru tine!”

Fără justificare. Fără defensivă. Fără reproș. Fără atac. Fără retragere.

Doar sunt aici, acum pentru tine. Chiar dacă critici. Pentru că știu că protestezi la înghețul emoțional care s-a instalat între noi.

În felul acesta, ciclul negativ al reactivității este spart de empatie. Cel puțin unul, trebuie să iasă din ringul bataliei. Să redevină conștient.

Al treilea pas este schimbarea dansului demonic într-un dans armonic.

Abordare, răspuns empatic, validare, clarificare, reconciliere.

Uneori, nu sunt posibili acești pași, din păcate. Lupta de putere e prea strânsă. Deconectarea prea veche. Miza prea mică. Traumele prea ascunse în beciurile existențelor.

Și-atunci e nevoie de un ghid. Care să decodifice harta ciclurilor negative de reacții. Să însoțească cu răbdare, fermitate și perseverență procesul de corectare a experiențelor emoționale.

”Teoria atașamentului ne învață că persoana dragă este adăpostul nostru în viață. Când acea persoană nu este disponibilă sau receptivă din punct de vedere emoțional, ne aflăm într-o situație similară cu aceea de a fi lăsați în frig, singuri și neajutorați. Suntem asaltați de emoții-furie, tristețe, durere, și mai presus de toate, frică. Deloc surprinzător, dacă ne amintim că frica este sistemul nostru înnăscut de alarmă, se aprinde când supraviețuirea noastră este amenințată. Pierderea legăturii cu persoana iubită ne pune în pericol sentimentul de siguranță.

Alarma se declanșează în amigdala cerebrală. Această zonă în forma de migdală din creierul mijlociu declanșează un răspuns automat. Nu gândim, nu simțim, nu acționăm” Sue Johnson

Când reușim să ieșim din peisajul dansului demonic, al ”panicii primare„ și să ne reconectăm prin compasiune, e ca și când ne oprim din căderea în gol prin spațiu și ne reașezăm cu picioarele pe pământ în Acasă.

Astfel că experiența reparării relației devine una dintre cele mai mari victorii ale umanității din noi.

Rămâne o mare provocare însă să dezînvățăm definiția a ceea ce înseamnă să fii puternic într-o relație.

Pentru tine ce înseamnă să fii puternic într-o relație?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn