Daca singuratatea ar reprezenta starea de pol nord, ce s-ar afla oare la celalalt capat al lumii?la polul opus al singuratatii?

O partea a raspunsului consta in faptul ca cel mai important indicator al sanatatii mentale este capacitatea de a te conecta in relatiile cu ceilalti. Cand ti-ai pierdut increderea in oameni, ai ajuns la granita dintre sanatate si tulburare psihica. Pasaportul de intoarcere spre insanatosire este tot o relatie, dar o relatie speciala, cu un alt om care te poate vedea, auzi, cuprinde in intregimea a ceea ce traiesti si gandesti intr-un mod receptiv, non-judecativ fara sa te incadreze in etichete ori categorii diagnostice.

Ca orice alta capacitate, conectarea cu ceilalti se inscrie intr-un continuum de la neincredere, scepticism izolare inspre incredere, adaptare, selectie si integrare. Pe acest continuum putem intalni diverse grade de conectare: omul monden al zileleor noastre care-si ia crampeie efemere de regasire cu sute de oameni virtuali, profesionistul conectat exclusiv in contexte safe in care raporturile sociale sunt reglate de o cultura organizationala, pseudo-prieteniile in care suntem impreuna cand e despre distractie si tendintele consumeriste de a consuma pseudo-cultura si locatii opulente, insa cand e gri, fiecare in cochilia ori butelia lui de vin.

Dar haideti sa vedem ce reprezinta aceasta capacitate de conectare in zilele noastre?si care sunt obstacolele si oportunitatile in a atinge polul opus singuratatii, adica conectarea cu altcineva?

Conexiunea in relatii, este compusa dintr-o serie de momente intime (nu neaparat cu conotatie sexuala) in care cele doua persoane impartasesc si extrag aceeasi semnificatie dintr-un aspect al realitatii si fiecare contribuie activ la acea semnificatie. Se lasa fascinati impreuna de acel ceva, proaspat, spontan care pune ceva nou in universul cunoasterii celor doua fiinte.  Sunt acele momente de completa absorbtie in care, poate radeti sanatos la aceeasi gluma iscusita in care amandoi/amandoua stiti substraturile si contrastele ce fac comicul de situatie asa de eliberator sau poate fi trairea intensa derivata din niste versuri bine construite ce creeaza o emotie diferita la fiecare si totusi din aceeasi gama si complicitatea, tandemul trairilor amplifica muzica emotiilor in doi. 

Mi-amintesc aici, de anii de liceu, in care impreuna cu colegele de camera din internatul Liceului Pedagogic (da, acel internat, de tip Bastilia, din anii 90 si), ne adunam impreuna la povesti nespuse ascultand la un casetofon “Ploaie in luna lui Marte”, dorindu-ne sa ne cream o stare anume de ceva mai inalt decat noi, fiecare pe vibratia si compozitia interna proprie. In aceeasi gama se nasteau cercurile literare, cercurile de poezie, trupele de teatru. 

Azi, parca, toate aceste experiente par prafuite si invechite, ba chiar sigilate. Nu e voie sa te duci cu altcineva in zona in care sa traiesti ceva intens, in orice sens, ca e rusine, furie, tristete, fascinatie, caci vei fi acuzat de hiper sensibilitate si slabiciune. Azi se poarta neutralitatea, robotizarea, omul- masina, chipul fad, inert, fara nici o expresie. Intimitatea se traieste in aplicarea glumelor in trend. Doar atat e permis! Se face o gluma si daca cineva nu pricepe e ridiculizat caci nu este la curent cu trendurile de pe social media. Astfel ca devine eliminatorie pentru conectarea cu ceilalti oameni vii, sa fii conectat permanent cu ce se intampla in social media, filme, mall-uri.

Intre oameni si oameni s-a asezat ca un lac de acumulare, tehnologia. Oamenii azi, se afla in aproape orice context pe maluri opuse, despartiti de ecranele telefoanelor.

E o imagine vie in interiorul mintii mele, decupata dintr-un colaj de amintiri, ce are o structura de tunel in tunel. Primul tunel ma duce cu gandul la o calatorie in Valea Ponorului, acu cativa ani, la inceput de decembrie. Pornisem cu o gasca de prieteni animati de ideea de a oferi pachete de alimente locuitorilor din satele izolate din acea zona. Si oamenii aceea, cei mai multi singuri in casele lor cu acoperis de paie, aveau o lumina aparte pe chip, deloc tristi, cum te-ai fi asteptat, angrenati intr-o miscare super fireasca a pregatirilor pentru sarbatorile de iarna. Ceva din firescul acestei linisti de pe chipul lor si din naturaletea harniciei lor m-a dus in urmatorul tunel al copilariei mele la sat cu senzatiile aievea de aer rece, veselia copiilor pe derdelus, mirosul de lemn ars…Si acolo as fi vrut sa revin cu toata fiinta mea. De ce atata atractie catre inapoi in viata, acum cand se face din ce in ce mai tarziu?Pentru ca stiu acum, ca viata e despre lupta intre nevoia de a apartine si nevoia de a fi autentic, un contrast pe care cu totii il purtam in noi. Si nostalgia dupa vremurile simple in care fiecare avea rostul lui intr-o comunitatea structurata, e nevoia de a apartine care striga din toti rarunchii sa se randuiasca prezentul sa incapem in el intr-o forma previzibila.

In acelasi timp, atunci cand totul e previzibil, avem un rol, avem o comunitate profesionala sau de orice alt fel, poate deveni plictisitor si simtim nevoia sa ni se permita mai multa libertate, sa iesim din contingent si sa fim diferiti, Autenticitatea urla in noi ca nu e suficient sa ne conformam unor norme si reguli si incepem sa ne sufocam de-atata predictibilitate.

De aceea cred, ca in acest balans intre nevoia de a apartine (unei bresele, grup, gasti, club, asociatii de orice fel) si nevoia de a fi autentic (permitandu-ti sa ai oaze de explorare, de risc, de independenta, de diferentiere de orice fel) experienta de a fi conectat cu altcineva pe aceeasi lungime de unda, disponibil, receptiv poate fi salvatoare pentru ca poti sa aduci aceaste tensiuni rezultate din ciocnirile nevoilor tale pentru a le dizolva prin haz de necaz, confesiune, arta, joc, miscare. 

Preconditiile crearii unei astfel de experiente de intimitate relationala presupun:

– fiecare persoana sa se detina pe sine, sa-si cunoasca limitele, sa fi atins un nivel de maturitate emotionala; ca intr-un dans de tango, in care cei doi trebuie sa aiba un ax propriu pe care se auto-sprijina pentru a putea contribui la armonia dansului;

– sa nu existe interese duble, ascunse care sa pericliteze magia momentului ce creeaza o noua semnificatie; cu alte cuvinte sa existe transparenta si siguranta in a afirma nevoiele neimplinite sau lipsa de reciprocitate;

-fiecare sa se simta in siguranta in prezenta celuilalt, astfel incat sa acceseze libertatea de a explora, de a se lasa fascinat; ba chiar mai mult, prin conversatie, sa se poate potenta reciproc in a gasi noi sensuri.

Obstacolele majore in crearea acestor experiente sunt frica, epuizarea, retragerea in lumea virtuala. Rezulta de aici 2 efecte posibile ce impotmolesc intr-o pozitie fixa:

–  Cu cat te straduiesti sa fii tu, cu atat parca te afunzi in anonimitate caci nu exista inca lentile prin care sa-ti fie vazuta unicitatea;

–  Cu cat te straduiesti sa apartii, cu atat, te simti inadecvat tie pentru ca emotiile false afisate de dragul lor, te instraineaza de tine;

Cand se intampla aceste efecte ale fricii, epuizarii, retragerii in lumea virtuala, atunci simti nevoia sa te retragi, sa lancezesti, sa te linistesti tu cu tine. Si e perfect in regula pentru o ora, o zi, o saptamana.  Insa daca acest lucru se repeta, nu mai este in regula. Viata e doar una, si e aici, acum, in clipa aceasta. Nu putem fi oameni, decat printre oameni. Oricat de dur sau indraznet ar suna acest lucru e semnalul ca trebuie sa incepi sa vezi care e limita dintre trecut si prezent. 

Ce aduci cu tine ca tipare repetitive in relatii si ce spune acest lucru despre interiorul tau?Impotmolirea aduce o bataie in zidurile pe care le-ai pus intre tine si oameni. E momentul sa raspunzi. Bataia aceasta in zidurile fiintei tale, poate lua forma unei dureri cronice sau a unui sentiment de zadarnicie. Primul pas este sa iei o foaie de hartie si sa conversezi cu acest semnal, durere – ce vrea sa-ti transmita?ce traire e acolo?ce te-ndeamna sa faci? ce te opreste sa faci?

Emotia inseamna viata. Viata implinita inseamna relatii semnificative si activitati semnificative. Sa te poti conecta cu altcineva, necesita sa incepi sa te reconectezi cu tine, cu trairile tale. Succesul muncii cu tine va consta intr-o poveste coerenta a trecutului tau in care iti vei integra emotiile vii ingropate si-ti vei aminti de resursele tale cele mai valoroase. 

Abia atunci cand vei fi stiut ca ai actionat cum ai stiut mai bine in momentul x cu cunostintele pe care le aveai si cu circumstantele care erau si-ti vei fi onorat tristetea ori nedreptatea vei putea incepe sa recunosti care e arma cu care te aperi inca de oameni, dar care nu mai este necesara acum, caci tot ea te-a servit acum cativa ani, dar acum se cere sa ii multumesti si sa o pui deoparte. Apoi vei dobandi un alt mod de a face fata la diferente, conflicte si vei sti  cum e sa te bucuri si sa vibrezi din nou in relatia cu altcineva. 

Nimeni altcineva nu poate face aceasta munca in locul tau. Eventual cineva (un prieten, un psiholog, un duhovnic, o instanta a ta inteleapta) sa  te poate insoti in drumul sinuos si eliberator al crearii unei povesti coerente despre cum ai devenit ceea ce esti.  Insa responsabilitatea primului pas iti apartine:)

Cand vine vorba de finetea relatiilor si a prieteniei, cartea Micul Print, poate aduce nuantele cele mai potrivite pentru a finisa peisajul complex al conexiunii dintre doua fiinte:

“Toate gainile se aseamana intre ele, si toti oamenii se aseamana intre ei. Asa ca ma cam plictisesc. Dar daca tu ma imblanzesti, viata mi se va insenina. Voi cunoaste sunetul unor pasi deosebiti de-ai tuturora. Pasii altora ma fac sa intru in pamant. Ai tai ma vor chema din vizuina, ca o melodie” Micul Print, Antoine de Saint-Exupery